Autor: ionut

Scurtă istorie a farmaciei montanistice

Farmacia montanistică 1763 – o farmacie pentru „Bruderlade” e atestată documentar în zona Oraviţei, centru administrativ-economic al Banatului Montanistic. Într-o clădire veche, la nr. 337, (azi, coordonate de monument istoric 11-B-248) funcţiona „farmacia de mână” a şpiţerului Winter. 1790 – un farmacist, Lederer, solicită Direcţiei Montanistice un sediu pentru a amenaja o „Berg Apotheke”, servind, spuneam, „Bruderlade”. Prin documentul din 21 octombrie 1790, Lederer solicită Direcţiei Montanistice un ajutor în valoare de 150 de florini. Un alt document, emis mai devreme, la 20 august 1790, face menţiunea unui punct farmaceutic, asigurând cu medicamente cele patru districte montanistice: Oraviţa, Dognecea, Sasca, Moldova. 19 octombrie 1796 – se încheie contractul de proprietate, act fundaţional care atestă, însă, intrarea în activitate a farmaciei de la Oraviţa, prima farmacie montanistică din Banat şi din spaţiul românesc. Pe baza contractului, Direcţia Montanistică vinde lui Lederer spaţiul şi toate auxiliile mai vechii „Berg Apotheke”.1 februarie 1797 – pentru începuturile activităţii, farmacia va primi, anual, de la „Bruderlade”, suma de 300 de florini. 1818 – grav bolnav, Lederer intră în negocieri cu familia Knoblauch (probabil primul membru al „dinastiei” de farmacişti orăviţeni lucra în unitatea lui Lederer) în vederea vânzării activelor. 30 ianuarie 1819 – moare Lederer 1820 – trec în proprietatea lui Karl Knoblauch farmacia din Oraviţa şi acelea „de mână” din Moldova, Sasca, Steierdorf, Dognecea, Bocşa, Reşiţa, Franzdorf, dar efectul contractului impunea, în prima derulare a paragrafelor şi articolelor sale, sistemul de închiriere până în 1822. 1 septembrie 1820 – Contractul de vânzare-cumpărare între văduva lui Lederer şi Karl (Carol) Knoblauch.

Din lectura lui înţelegem că farmacia a fost închiriată şi că urmează a i se plăti familiei fostului proprietar suma de 11.000 de florini.1838 – clădirea are cea mai veche reprezentare într-o gravură realizată de Richard Peuchta ( Puchta), „pictor academicus”. În laboratorul farmaciei, Karl Knoblauch şi prietenul său, medicul Gheorghe Roja, prepară vaccinul antivariolic, aplicat la 22 iulie în localitatea din apropierea Oraviţei, Ilidia. S-a păstrat certificatul de vaccinare antivariolică pe care îl confirmă şi preotul din Ciclova Montană, „eliberat unui băiat din Ilidia.”77 1832-1847 – Karl Knoblauch îl ajută pe medicul şi naturalistul P. Wierzbicky în cercetări de epidemiologie şi colecţionarea florei locale pentru Muzeul Provincial din Steiermark şi Universitatea Germană din Praga. 6 februarie 1855 – Sigla oficială a farmaciei „La Vulturul Negru” („Zum Schwarzen Adler / Fekete Sas”). Despre activitatea farmaciștilor Knoblauch – Carol (Karl) Knoblauch colaborează cu Pavel Vasici şi analizează apele termominerale de la Ciclova Montană, sprijină relansarea producţiei Fabricii de Bere, vrea un stabiliment psihiatric în zonă, ajută cu o bursă specializarea pictorului academist Richard Peuchta (Puchta). De asemenea, Karl sprijină pe fraţii Schott în culegerea de folclor cărăşan. Copiate ulterior de baronul Kunisch, fără a-i cita pe cei doi fraţi cu lucrarea lor, câteva basme vor alcătui fundamentul inspirator pentru Luceafărul lui Mihai Eminescu. Se află printre fondatorii lui „Verein für praktische Heilkurort” din Timişoara, ajută la organizarea în Oraviţa a Conferinţei a IV-a a „Societăţii Medicilor şi Naturaliştilor Maghiari”. În 1842, farmacistul intervine pentru aducerea medicului şi poetului Karl Friedrich Bach, prietenul lui Lenau, în Oraviţa, iar în 1853 participă în delegaţia oficială imperială la primul Congres Internaţional de Statistică de la Bruxelles, pe probleme de agricultură. Mai târziu, în 1860, Karl propune la dezbaterile pentru „legea naţionalităţilor” înfiinţarea de şcoli medii agricole, colaborând cu Sigismund Popovici şi A. Vlad şi încercând un original model de şcoală rurală, la Vrani, unde familia farmacistului deţinea terenuri. La insistenţele lui, la 14 august 1861, direcţia din Viena a StEG solicită direcţiei orăviţene a societăţii să acorde scutiri la taxa de transport pe calea ferată dacă medicamentele vor folosi pentru angajaţii societăţii. Este preocupat de probleme agrare, de etimologie şi demografie. Augustin Knoblauch ajunge preşedinte al Consiliului Sanitar Oraviţa, apoi membru în Comitetul Judeţean Sanitar şi în Consiliul Judeţean al Sănătăţii. Continuă misiunea tatălui său în cadrul Comisiei Cadastrale Bănăţene, colaborează cu Vasici în cadrul „Reuniunii Agricole din Timişoara”. Finanţează într-o suburbie a Vienei o piaţă de desfacere pentru ţăranii din satele cărăşene, în special pentru cei din Vrani, care vând aici boi. Se află în corespondenţă, între 1862-1866, şi colaborează cu savantul Schütz, prieten şi colaborator cu faimosul Robert Koch, care descoperă, în laboratoarele de lângă Linz, streptococul gurmei (boala mânjilor). Iar când Schütz şi Loeffer descoperă bacilul morvei (răpciuga la cai), farmacistul e deja la Viena, invitat chiar de Schütz care-i cunoştea pasiunea pentru creşterea şi îngrijirea cailor şi a vitelor.

În cursul anului 1869, Augustin participă la Congresele de la Petersburg şi de la Moscova pe tema statisticii comparate pentru asigurările agricole iar în 1879 farmacistul orăviţean corespondează şi colaborează cu savantul Heaspe, care experimentează însămânţarea artificială la iepe. Mai târziu, farmacistul orăviţean, cu preocupări de agricultură şi zootehnie, trimite rezultatele sale cercetătorului Hoffmann din Stuttgart care, între 1905-1907, perfecţionează aparatura de însămânţare artificială. Ajută locuitorii la inundaţiile din 21 iulie 1869, îl găsim pe lista de colectă a lui G. Bogdan, alături de 19 semnatari, pentru armata română, la 1877. În intervalul 1895-1897, alături de intelectualii urbei de pe Căraş, Augustin contribuie şi el la vizitarea Banatului şi Oraviţei de către savanţii Emile Picot şi Gustav Weigand. După 1875 avem multe argumente ale relaţiilor cu farmaciile epocii, avea între clienţii săi constanţi Spitalul Comandamentului Militar din Graz unde, probabil, se căutau plante din zona bănăţeană cu calităţi curative. O relaţie importantă a fost aceea dintre anii 1880-1882 cu celebra companie Richter din Rotterdam, care tranzita salpetru, glicerină, sulf şi nitraţi din Lumea Nouă în Europa şi avea în grijă aprovizionarea unei importante reţele de farmacii din toată Europa.Fiul său Max (Maximilian, Miksa) Knoblauch, obţine diploma de farmacist în 1884, lucrând alături de părintele său până în acel an 1910 când preia afacerile farmaciei orăviţene. În paralel, preluase şi el tradiţia preocupărilor agricole şi zootehnice ale familiei, ceea ce îi va aduce diverse calităţi precum aceea de membru ordinar şi apoi corespondent al Societăţii de Ştiinţele Naturale, consilier al Ministerului Agriculturii din Budapesta, membru al Comisiei Judeţene de Statistică Agricolă, în 1895 iar în 1932, în România întregită, membru în Biroul Camerei Agricole Caraş. În 1911, Maximilian Knoblauch obţine Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională de la Paris pentru produse de farmacie şi cosmetice iar pentru aceleaşi produse, în acelaşi an 1911, la Expoziţia Internaţională de la Roma, o altă Medalie de Aur. Ajută ţăranii din Valea Căraşului la inundaţiile din 1911. Din 1912, Max colaborează cu savantul Carré în studierea agalaxiei contagioase a oilor iar în 1923 farmacistul orăviţean colabora cu Donatien şi Bride care descoperă microbul agalaxiei oilor. Unul din medicii personali ai împăratului Franz Iosif, românul dr. I. G. Popp din Viena9 oferea o sumă de bani pentru o comandă anterioară de substanţe şi preparate trimise din Oraviţa pentru farmacia augustului suveran. El are şi preocupări de agricultură, încercând să introducă în ţinut culturile grâului Tisa şi Ödvös, cultivarea bumbacului, porumbul italian soiul „cinguantin” şi porumbul „canadian.” Cu pasiuni de adevărat fermier, aduce pentru prima dată în zona cărăşană rase de porci Berckshire şi Yorkshire iar pentru a găsi noi calităţii lânii, încrucişează oile Batca şi berbecii Merinos.

După Diploma de Merit la Expoziţia Agricolă de la Lugoj, în 1924, la Expoziţia Judeţeană Agricolă de la Cacova, Maximilian obţine Premiul I şi o Diplomă Specială pentru creşterea porcilor Berckshire. Artur Knoblauch preia activităţile farmaciei la 16 iulie 1937 şi până în 1942. Farmacia a activat până în aprilie 1949, ultimul farmacist având tot prenumele Augustin. Alte farmacii orăvițene după 1869 – în Oraviţa mai funcţiona Farmacia Bock 1897 – farmacia concurentă „La Sfântul Gheorghe”, preluată după 1910 de farmacistul Grosz, intrată după 1931 în afacerile farmaciei Knoblauch, ca filială de oraş. În interbelic, Farmacia lui Adolf Grosz alimenta lucrătorii feroviari din Oraviţa şi zonă iar proprietarul ei a îndeplinit o lungă perioadă din interbelic funcţia şi competenţele de inspector farmaceutic în zonă.

Ionel Bota, extrase

PRIMUL EDIFICIU AL TEATRULUI ŞI SPECTACOLULUI MUZICAL DIN CULTURA ROMÂNĂ ACTUALĂ

Prezentare pe scurt a Teatrului Vechi din Oraviţa

1.Premise. După 1800, o asociaţie a diletanţilor are ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru şi muzică. O comisie include pe fraţii Ion şi Dimitrie Constantini (Konstantiny), macedoromâni (aromâni), primul economist renumit, primar al oraşului între 1804-1821, celălalt istoric şi viitor profesor la Preparandia Aradului,21 Prokop Lhotka de Zmislov (Smislov), directorul Tribunalului Montanistic, Carol, Francisc, Johann şi Louis Maderspach.
Se consolidează un nucleu de artişti diletanţi (amatori), se organizează spectacole. Avem ştiri despre cel din 1806, dar sigur că ele au fost montate şi mai devreme. În 1813 Clubul Diletanţilor, îşi oficializează statutele, prilejul altei montări teatrale.22 În decembrie 1815 este organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morţii şi răniţii din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele şi orfanii de război din Oraviţa şi din împrejurimi. Diletanţii dau şi un spectacol în grădina Hotelului „Coroana”23 şi adună suma de 51 florini şi 2 creiţari.

2. Colecta din 24 martie 1816 e importantă. În „Orawiczaer Wochenblatt”,24 a fost publicat un conspect al listei, după copia din 1837 a originalului,25 după extrasul original aflat, în 1930, în arhiva Bibliotecii Muzeului Naţional din Budapesta, „Szechenyi Könyvtár”. În 1938, prim-directorul bibliotecii ungare, Iosif Fitz, de origine din Oraviţa, îi trimite lui Sim. Sam. Moldovan, o copie. Un cercetător din interbelic nota că teatrul era gata la 1816.26 Cum am demonstrat în altă parte, clădirea e gata, de fapt (clădirea zidită), încă din toamna lui 1815. Lista e deschisă de Lhotka de Zmislov, consilier de tezaur şi director al Tribunalului Montanistic, cu 280 florini. Sunt şi mulţi donatori români şi macedoromâni (aromâni). Îi regăsim, astfel, pe Ion, Costa şi Dimitrie Demetroviciu, macedoromânii Ion Niuni, arhitectul teatrului, Ion şi Dimitrie Constantini. E cotizant şi protopopul Petru Iorgovici, fratele celebrului gânditor de talie europeană Paul Iorgovici, Alexandra Şaguna („Şiaguna”), mătuşa viitorului mitropolit al Transilvaniei. Sunt reprezentanţii tuturor etniilor orăviţene: Gaspar Oberhofer (el va dona pe o listă anexă şi din averea sa 680 florini), Anton Hoffman, Iacob Umheiser, Michael Orthmayr, Catarina Jaretz, Andreas Stolz, Anton Mogern, Johann Seyman, medicul Simon Schmidt, Iosif Schiessler, Ion Tinopl, Ferdinand Oberth, Johann von Annich, Martin Steinbauer, Antonia Dittrich, Francisca Pecher, Iosif Fulepp, Michael von Fritschko, Anton de Medveczky. Alte donaţii fac locuitorii din satele zonei cărăşene ori din oraşele Banatului de Munte, precum Vasilie Petrovici din Ciudanoviţa, Urban Seidl din Ciclova Montană, Francisc Reymann din Dognecea, medicul Johann Keszt din Moldova Română, Anton Bernhofer, Johann Hofmann, Francisc Eckmüller, Iosif Kummer şi medicul Philip Polinger, toţi din Sasca Montană, alături de Anton Schmidt, Johann Jentner şi Francisc Thaler. La iniţiativa Direcţiunii Montanistice Oraviţa se adună sume de la lucrătorii şi funcţionarii Uzinelor de Fier din Ferdinandsberg, Moldova Nouă, Bocşa Montană, Dognecea, Gladna, Rusca Montană. Cooperativele miniere nu se lasă mai prejos, oferind sume generoase cele din Oraviţa Montană, Sasca Montană, Dognecea, Moldova Nouă şi Gârlişte. O uriaşă donaţie, de 2.061,12 florini vine din contribuţia lojilor masonice „Glück auf!” şi „Kosmos” din Oraviţa, „Steaua luminoasă” din Biserica Albă, Cassa de Pupille cu 249 florini, mina „Thalia”.27 Suma generală a fost de 8. 622, 50 florini vienezi. E lansată ideea finalizării edificiului teatral, care să fie gata de inaugurare în 1817, când întreg Banatul sărbătorea centenarul eliberării de sub administraţia otomană. Instituţia, aşadar, a depăşit limitele unei importanţe strict locale.28 În totul, lista de colectă din 24 martie 1816, cu anexele sale, rămâne deopotrivă un document din seria celor atestând naşterea celui mai vechi edificiu teatral din ţară şi argumentul local adus realităţii istorice din spaţiul multietnic şi multicultural din Mitteleuropa.29 Localnicii au păstrat amintirea unei legende locale în care viziunea unui „ Vasa Petrovici de Ciudanoveţi ”, prietenul lui Zmislov, se transpune în „palat cultural”. Povestea încerca s-o dramatizeze în interbelic Sim. Sam. Moldovan.30 Teatrul s-a zidit pe terenul „Goldberger Gewerkschaft”31 Terenul era donat de soţia lui Lhotka, născută Maderspach.32 Arhitectul proiectant este un alt aromân, Ion Niuny (Niuni) care solicită colegului său din Viena, Ieronimus Platzger, să copieze organizarea interioară a Burgtheater-ului din capitala imperiului.33 Iar Francisc Knée, un pictor foarte cunoscut şi solicitat la vremea aceea, aplică la faţa locului tot ceea ce înseamnă note, date, idei, schiţe, proiecte inspirate de modelul vienez în planşele lui Ieronimus Platzger.

3. Inaugurarea edificiului. O reprezentaţie în limba română oferă diletanţii locali în vara lui 1817,34 sigur în coordonarea lui Ion Constantini dar nu ştim dacă în sala de la celebrul hotel local ori pe scena clădirii care-şi pregătea inaugurarea. O idee era inaugurarea în iulie dar lucrurile se amână până în toamnă fiindcă atunci, în prima săptămână din luna octombrie, familia imperială aflată într-un traseu transilvano-bănăţean, avea să ajungă şi în ţinutul cărăşan şi almăjan. Spectacolele inaugurale oficiale au afişe cu data completată ulterior prin stampilare, 8 şi 10 octombrie 1817.35 În fapt, primul spectacol este montat pe scena teatrului la 5 octombrie 1817 (data imprimată pe afiş este 8). O „eine Dilettanten Gesellschaft” propune piesa în trei acte „Die beschämte Eifersucht” („Gelozia umilită”) semnată de J. Franul von Weissenthurm, banii aduşi de spectacol urmând a fi donaţi „Fondului Săracilor.” Din păcate nu ştim numele actorilor ci doar pe acela al personajelor piesei.36 Al doilea spectacol al diletanţilor locali are loc în 7 octombrie 1817 (data imprimată pe afiş este 10) cu piesa lui Friedrich Wilhelm Ziegler, „Der Lorbeerkranz oder Die Macht des Gesetzes” („Cununa de lauri sau puterea legii”. La fel ca şi în cazul primului afiş, nu aflăm decât numele personajelor piesei şi nu pe acelea ale actorilor care le-au întruchipat pe cea mai veche scenă stabilă din cultura română.37 Familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria până la moartea sa, în 1835) şi Carolina-Augusta de Bavaria au asistat la cel puţin unul din cele două spectacole, din loja „belle-étage”, loja din stânga, cum priveşti din sală spre scenă. O opinie veche acreditează ideea că familia imperială a vizionat doar al doilea spectacol deoarece a refuzat prezenţa la cel dintâi din incidenţa unor acuze anonime la adresa lui Lhotka şi asociaţilor săi din comitetul de iniţiativă, că şi-ar fi însuşit ilicit sume din banii de colectă. De aceea, Francisc I i-a ordonat consilierului de Curte, Francisc de Ulményi, o anchetă. Care anchetă nu a dat dreptate blasfemiatorilor ideii de teatru la Oraviţa. Împăratul şi împărăteasa se aflau în călătorie de nuntă, itinerarul în părţile acestea incluzând Bozovici-Dalboşeţ-Stăncilova-Sasca Montană (5 octombrie), Slatina Nera-Ciclova Montană-Oraviţa (6 octombrie), Oraviţa-Ciclova Montană-Oraviţa (7 octombrie), Oraviţa-Weisskirchen (Biserica Albă)-Werschetz (Vârşeţ) (8-9 octombrie). Suita era alcătuită din 70 de persoane, între acestea aflându-se mareşalul Curţii Imperiale, contele Wurmbrand, general-locotenentul von Kutschera, ca prim aghiotant al împăratului, consilierul de stat şi medicul personal al lui Francisc I, baronul von Stift, secretarii aulici von Dietmann şi von Schloissnigg, apoi şeful Cabinetului Secret Imperial, von Zebay, consilierul imperial contele von Mier, ministrul de stat contele von Bombelles, acela care a fost şi „reporterul” călătoriei imperiale. Suita includea, fireşte, pe apropiatele Carolinei-Augusta, fiind vorba de mareşala Curţii Împărătesei, contesa Lazansky şi damele de onoare contesa von Hohenegg şi contesa von Hoffinger.38 În matricola Bisericii Romano-Catolice din Ciclova Montană, parohul Michael Podzensky însemna: „La 6 octombrie 1817, M. S. Francisc I, împreună cu Soţia sa Carolina-Augusta a vizitat Ciclova ca să se închine cu evlavie dinaintea Reginei Îngerilor în această localitate de pelerinaj şi pentru a se informa personal asupra situaţiunei minelor şi uzinelor de aici.”39

4. Concluzii. Ca elemente artistice Teatrul Vechi are un stil baroc cu elemente simplificate. Este o mărturie peste timp fiindcă, spre deosebire de altă clădiri (Sibiu, Oradea, Arad ) teatrul orăviţean nu şi-a avut alt loc de sediu iar clădirea nu s-a modificat de la inaugurarea sa, nici la exterior şi nici în organizarea interioară a spaţiilor. Fiind în dezafectare o „flotaţie” (instalaţie de amalgamare a minereului cuprifer şi aurifer), terenul acesteia va fi donat de către Consiliul Proprietarilor de Mine, la 23 martie 1815, pentru acest edificiu teatral.
Teatrul Vechi din Oraviţa, care poartă azi numele lui Mihai Eminescu, este cel dintâi edificiu din spaţiul culturii române actuale ridicat pentru a găzdui montări de spectacole teatrale şi muzicale.
Teatrul este monument de istorie şi arhitectură, organizările construcţiei şi ale faţadei, ale spaţiului interior, butaforia păstrând amprenta barocului târziu sau barocul vienez.
Între 1889-1890 teatrul vechi al Vienei este dezafectat şi demolat astfel că valoarea teatrului din Oraviţa, copie la scara 1/6 a acestuia, sporeşte fiindcă a dobândit şi importanţa modelului care nu mai există. A fost o instituţie europeană pentru că, mai ales până la 1918 dar şi în perioada interbelică sunt foarte multe trupele de teatru şi de muzică de pe continent care vin aici să monteze spectacole.
Teatrul este legat de personalitatea poetului Mihai Eminescu, prezent aici cu trupa de actori Mihail Pascaly din România Vechiului Regat, la sfârşitul lunii august 1868 şi de personalitatea marelui compozitor George Enescu, acela care a concertat aici, la 5 noiembrie 1931.

Ionel Bota, extrase