Monetăria Imperială de la Ciclova Montană. Scurt istoric.
Orașul Oravița are prioritățile lui în istoria românească și în istoria Europei, între care
primul Edificiu Teatral din spațiul culturii române, Teatrul Vechi, fondat între 1814-1815 și inaugurat în 1817,
prima Farmacie Montanistică, amintită documentar prima dată la 1763,
primul Furnal din istoria tehnicii românești, inaugurat în 1718 în localitatea Ciclova Montană, administrată de oraș,
prima Fabrică de Bere, inaugurată tot aici în același an, 1718,
primele trasee feroviare din istoria civilizației tehnice românești: Prima Cale Ferată de pe teritoriul actual românesc Oravița-Baziaș, inaugurată în august 1854 și Prima Cale Ferată Montană Oravița-Anina, inaugurată în noiembrie 1863.
O prioritate este și Monetăria („Bănăria”) de la Ciclova Montană, prima de acest gen, cu instalații moderne pentru multiplicarea valorilor monetare de largă circulație (monede din aramă, resursă explorată la minele din preajmă) despre care știm astăzi că 1815 a fost anul de vârf al Monetăriei din Ciclova Montană şi nu anul intrării în activitate. Destui cercetători încă mai vorbesc de fondarea monetăriei de la Ciclova Montană, suburbana Oraviţei, la anii 1814-1815.
În realitate e vorba de anul 1811, după decretarea oficială a devalorizării monetare, prin Ordonanţa din 20 februarie 1811, tot atunci fostul director al furnalelor din Oraviţa, Augustin Filip Knoblauch (1764-1823), tatăl fondatorului farmaciei montanistice, Karl, fiind numit directorul monetăriei. Sugestia venea de la consilierul de tezaur şi preşedintele Tribunalului Montanistic, Prokop Lhotka de Zmislov (Smizlov).
Monetăria s-a înfiinţat prin decret imperial. Originalul actului a existat în arhivele orăviţene, în colecţia particulară Sim. Sam. Moldovan, până în 1960, când a fost donat Arhivelor Naţionale. În 1811, aşadar, sunt aduse trei prese hidraulice. În primii ani de funcţionare a instituţiei, piesele sunt trimise spre imprimare la Kormoncz şi Szelmeczbanya.
Monedele sunt realizate din cupru şi purtau sigla „O”, având mai multe diviziuni. Emisiunile au fost următoarele:
-în 1811 se imprimă 3.584 bucăţi la valoarea de 3 creiţari;
– în 1812 alte 3.585 la valoarea de 1 coroană;
– în 1816-3.587 bucăţi la valoarea de ½ coroane;
– tot în 1816, 3.588 bucăţi de ¼ coroane valoarea.
Monetăria a funcţionat până în 1855 şi are ca stemă un ciocan şi un târnăcop, încrucişate în interiorul unei roţi dinţate, înconjurată de o cunună formată pe o parte din frunze de laur şi pe cealaltă parte din frunze de stejar. În perioada interbelică, locului unde se afla cândva monetăria i se spunea „bănărie”, aici funcţionând celebra moară a lui Iacob Stoian.
Concretizarea Muzeului Monetăriei Imperiale Oravița este parte din amplul proiect al Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” de a surprinde în locații de pe teritoriul orașului, prin 17 secții muzeale pe care le vom concretiza pe rând, istoria orașului și a Țării Carașului în relație cu istoria Banatului, a României și a Europei Centrale. Este rezultatul unei inițiative la care efortul nostru specializat a beneficiat de sprijinul direct și implicarea integrală a D-lui jurist Dumitru Ursu, primarul orașului Oravița și este parte din proiectul dedicat aniversării Teatrului Vechi la 200 ani, în 2017.
Sistemul bancar şi al instituțiilor conexe în Oravița
Sistemul băncilor poporale din mediile europene austriece și germane şi-a găsit corespondenţe în demersul pragmatic al unor instituţii de gen din Banat. De la societăţi de credit, asociaţii de ajutor reciproc, societăţi comerciale „pe acţii”, la bănci în sine, traseul e deosebit de complex iar şirul preocupărilor de aici europenizează problema şi din punct de vedere orăviţean.
Dacă în Ardeal filiera săsească e considerată în cercetarea de specialitate un model, în Banatul de la mijlocul veacului XIX, cum s-a scris deja, „casele de păstrare” pleacă la drum în varianta sistemului Schultze-Delitsch iar după o perioadă a unor experienţe faste, abordează sistemul Raiffeisen .
În 1825, la Cluj, profesorul orăviţean Miklos Jarinay participă, la invitaţia lui S. Bölöni, la şedinţa de fondare a unei Casse de păstrare. Nu avem ştiri ulterioare privind intenţia dascălului de la Gimnaziul Latin (catolic, al Oraviţei) de a constitui, aici, o filială ori o instituţie în sine. Dar în 1835, Ion Niuni, arhitectul Teatrului Vechi, intenţiona să întemeieze în Oraviţa o filială a Kronstädter Allgemeine Sparkasse, intrând în legătură cu Peter Traugott Lange.
După reglementările oficiale din anul 1840, sistemul organizărilor bancare din imperiu pleca la drum pe două căi: filantropie şi profit. În 1841, Ion Constantini şi fratele său Dimitrie, atunci dascăl la Preparandia Aradului, cumpără acţiuni la Hermannstadter Allgemeine Sparkassa, aflându-se în corespondenţă cu Friedrich Michael Herbert.
După 1847, iniţiativa „reuniunei de consum”, fiind o brutărie la bază în satul Weyerbusch, şi a „însoţirei de împrumuturi” din Heddersdorf, din 1852, vor fi concretizate prin mult mai târzia Lege XXXVII din 1875, când paragraful 5 restituia Statutul Caselor Raiffeisen, vorbind de „valoarea părţilor de plătire” şi stabilind că „după trei ani, dividendele nefolosite se vor trece la fondul de rezervă.” Ion Constantini dorea să înfiinţeze şi în Oraviţa o instituţie după modelul sibian şi după acela al Erste Osterreichische Sparkassa din Viena. Tot atunci, prin filiala timişoreană, activă după 1848, a lui Hermännstadter Allgemeine Sparkassa/Zweiganstalt, Fabrica de Bere din Ciclova Montană efectua plăţi, în relaţii cu parteneri străini, tradiţia acestor relaţii continuând şi în perioada interbelică.
La 1866 un grup de iniţiativă pune bazele lui Orawiczaer Sparkassa, cu un capital de 2.000 florini şi 400 acţiuni a câte 50 de florini fiecare. Grupul îi cuprinde pe Pietro Scoffo, ca primul director din istoria băncii, referentul Josef Gielch, A. von Wettstein, Fr. Czekelius, Josef Becker şi Alexander Peter, director din 1886. Sigiliul reproduce simbolul mineresc, un ciocan şi o chilăviţă încrucişate. Numită şi Banca Nemţească, instituţia durează până la naţionalizarea din 1948, ultimul ei director (procurist) fiind Hans Maurus.
Filiale Albina sunt mai ales în satele de pe Valea Căraşului. Dar, la fondarea băncii româneşti, prin Mocioneşti, destui orăviţeni din elita autohtonă a urbei, majoritatea păstrând discreţia, contribuie la fondurile de plecare. După 1900 se ştia de rolul avut de atunci răposatul academician Simion Mangiuca, de Ilie Trăilă.
O relansare a băncilor locale şi sistemului filialelor se observă şi în Banat o dată cu Legea LX din 1881 privind garanţii, garanţiile asiguratoare, creanţele. La 1900, sărbătorea 34 de ani de existenţă Oraviczai takarekpenztár, cu directorul Bedöházy. Şi tot la 1900 active mai sunt Népbank cu directorul Hoffmann şi însoţirea Néptakarekpenztár a lui Ilie Trăilă. În curs de înfiinţare e Kereskedelmi és iparbank.
Prin reglementarea din 1 ianuarie 1893, sistemul băncilor de credit cunoaşte o înviorare. Procentul de 6 % dobândă pentru cel puţin 7 acţiuni înregistrate măreşte numărul deponenţilor şi la Oraviczaer Sparkasso-Aktien-Gesellschaft. Révay Lexikon (XIV, p. 767) menţiona în Oravita cele mai puternice trei bănci din provincie la 1910.
Din 1920, Oraviţaer Sparkassa avea ideea fuzionării cu Oraviţaer Volksbank A. G., concretizată în 1926. Orawiczaer Sparkassa A. G. a avut competenţele unei instituţii de credit, extrem de activă în întreg ţinutul cărăşan. Că era şi bine orientată, prin calitatea de excelenţi finanţişti a conducătorilor ei, depăşind adesea dificultăţile zilei, stă mărturie episodul din vara anului 1908 când, după o urcare a etalonului în iarna lui 1907, Orawiczaer Sparkassa îşi poate permite să reducă dobânda. După directoratul lui Pietro Scoffo, apoi Alexander Peter, urmează preşedinţia lui Georg Scheda, vicepreşedinte fiind A. Sittner. În 1927, farmacistul Arthur Knoblauch are cele mai multe acţiuni.
În condiţiile în care, din a doua jumătate a secolului XIX domină spiritul liberal al valorilor capitalului, ia fiinţă, la 1867, Asociaţia Română de Consum. Era perioada când instituţiile româneşti din Banat dobândesc capacitatea financiară solidă. Iniţiatorii – medicul Fometescu, librarul I. E. Tieranu, funcţionarul feroviar Stroia – preotul Sinesie Bistreanu din Giurgiova, angrosistul Botoş din Comorâşte, Manciu din Răchitova şi Berceanu din Broşteni, – îl au ca director pe protopopul ortodox Alexandru Popovici.
O instituţie importantă în sectorul bancar şi de credit a fost, din 1887, Néptakarekpenztár Reszvenytársaság, ale cărei documente aveau în antet şi intitulaţiile în limba română (Cassa de Păstrare poporală. Soţietate pe acţii) şi germană (Volkssparcassa Actiengesellschaft Oravicza). Un pasaj de urcare a cifrei de afaceri este intervalul aproximat cronologic între 1890-1906.
Din 1890, când o nouă lege acordă facilităţi la împrumut şi subvenţii fără dobânzi, este activă Banca „Oraviceana”, dezvoltată din fosta asociaţie, instituţie perfectată cu statute la 1894. În istoria ei, directorul protopop Alexandru Popovici a fost preşedintele fondator, urmat între 1894-1912 de avocatul şi scriitorul Ilie Trăilă iar din 1912 de Petre Corneanu. Acordă credite, stipendii şi burse, efectuează tranzacţii, se implică în industriile, agricultura şi comerţul zonei, până la 1948.
În 1893 se înfiinţa Cassa Română de Economii, însoţind ulterior activităţile subfilialei Băncii de Comerciu „Economia”, din Lugoj, condusă în Oraviţa de Ioan Mateserean17.
Din 1899, juristul Em. Ciulei înfiinţa o instituţie pe principii cooperatiste, Banca „Speranţa”.
La 28 decembrie 1900 se pun bazele unei noi instituţii: Banca Comercială şi Industrială, numită şi Banca Evreiască, întemeiată de comercianţi, cu un capital de 100.000 de coroane, primul ei director fiind Franz Sittner. Intermediar a fost orăviţeanul Ludwig Himber, angajat la Neu Wiener Banko.
În perioada interbelică, la 1 iulie 1925, Banca Ţăranilor S. A. Oraviţe-Banat are deja un capital statutar de 2.000.000 de lei.
Un bilanţ din 1938, cu date din statisticile oficiale, menţionează Cassa de Păstrare, Banca „Orăviţana”, Banca de Credit Agricol, Banca Poporală (din 1889), Banca Burghezilor şi Meseriaşilor, cu sediul în casa croitorului Berger, Banca „Speranţa” a avocatului Emanoil Ciulei, sucursalele Băncii Agrare Franco-Române şi Băncii „Timişiana” – instituţii atestând continuităţi şi evoluţii într-un domeniu caracterizat prin însăşi fundamentarea financiară a evoluţiilor societăţii integrată circuitului valorilor economiei continentale. Banca Populară, în 1926, are un capital de plecare de peste 6.000.000 de lei.
În 1937 ia fiinţă o filială a Creditului Meşteşugăresc.
Plecate la drum după modelul german dar şi francez, băncile şi societăţile (reuniunile) de credit orăviţene, sunt angrenate într-o dinamică specifică, mărturie stând relaţiile active cu instituţii de profil din zonă ori din Europa. Din Bozovici (Ţara Almăjului), Almăjana Bank şi Gustav Schuster au contacte strânse de colaborare şi afaceri cu Oraviczaer Sparkassa A.G..
În Oraviţa are o filială şi Banca Ţărănească din Iam, Institutul de Economie şi Credit. Societate pe acţii „Dunăreana”, din Cuvin, fondat la 1899, Asociaţiunea de Păstrare şi Anticipare „Săcana”, din Sacu, fondată la 1901, Societatea Comercială pe Acţii Verendineana”, Societatea Comercială „Prilipceana”, condusă de Vasile Popoviciu.
Fabrica de Bere din Ciclova Montană dar şi alte întreprinderi şi firme din Oraviţa sunt în relaţii de afaceri cu Banater Bankverein A.G. din Timişoara, a lui Anton Faber, ori cu Banca Poporală „Ilidiana”.
Prin Banca „Victoria” din Arad, unde Sava Raicu fusese coleg de studii cu orăviţeanul P. Corneanu, Oraviceana are, la 1906, contacte cu Sporebanka din Slovacia.
Cu parteneri orăviţeni din domeniu sau cu persoane private şi firme orăviţene intră în relaţii Nagyszebeni Altalános Takarékpénztár. Activităţi specifice în zonă întreţine şi Banca Generală de Economie, din Sibiu.
Prin Maximilian Knoblauch (Miksa), National Cash Register Company Limited din Budapesta-Viena încearcă, pentru scurt timp, să obţină o filială.
Comercial Bank din Pesta lucrează şi pentru clientul orăviţean. Mathias Atzinger, cunoscutul angrosist al ţinutului cărăşan şi Isac Hirsch’s Sohn sunt cei preferaţi.
Un proiect pentru o Internationalen Hypothekenbank circulă în manuscris şi în Oraviţa anilor ’20 din secolul trecut. Importante sunt şi colaborarea cu Pester Ungarisch Commercial Bank şi Oesterreichisch –- Ungarische Commercial Bank, Osterreichische-französische Elementar-und Umfall. Versicherungs-Gesellschaft, aceasta din urmă avându-l ca agent în Oraviţa pe J. Becker. Alte contracte frecvente în zonă – relaţii în domeniul bancar, finanţări, credite – au Az Osztrák-Magyar Bánknal-giró szémle, A pésti magyar Kereskédelmi Bánknal-Fölyó szémle, Magyar órszág központnal takarékpénztár Budapest şi Magyar postatakarékpénztár. Farmacistul Maximilian (Miksa) Knoblauch era asigurat la National Cash Register Company Limited din Viena, Elsa Mangiuca are acţiuni la Banca Agrară S. A. din Cluj, Irma Moldovan, născută Jendl (Iendl) e asigurată la Generala/Societate Română de Asigurări Generale /fondat(ă) în anul 1897. Prima Bancă din Timişoara a preluat acţiunile Băncii Comerciale şi Industriale din Oraviţa. La Oraviţa există şi sucursala concernului Szana, Banca Timişoara. Societate Comercială pe Acţii. Filialele Băncii de Credit „Timişoara” activează şi după 1918, în Oraviţa şi în comune de pe Valea Căraşului. La 9 mai 1908, în Sinodul de la Sibiu, Miron Cristea propune o Bancă Culturală, ideea fiindu-i întărită de un proiect al orăviţeanului Ilie Trăilă.
Zăbovind asupra orientării Băncii „Orăviceana” spre categoriile mijlocii şi sărace ale populaţiei, e destul să amintim că principalele operaţiuni financiar-bancare ale instituţiei erau depunerile spre dobândă, creditele cambiale cu acoperire ipotecară, creditele ipotecare în cont curent pe obligaţiuni personale (aşa zisul „credit ţărănesc”), pe efecte publice, comision la arendare, vindere de terenuri agricole, pe produse animale, mărfuri.
Lângă Oraviţa, „Plugarul” din Cacova (azi Grădinari) avea ca principală formă de creditare creditul cambial cu acoperire ipotecară42 iar Societatea Comercială „Comoara” din Sasca Montană avea, între 1898-1901, depozite bancare sub patronajul „Orăviceanei”.
Sistemul instituţiilor de credit orăviţene e atât de bine pus la punct încât îi vine dificil şi lui Magyar Királyi pénzügy igazgataság să vrea să domine piaţa. Abia la 1913 izbuteşte o filială aici, în Oraviţa.
C. Diaconovici şi P. Corneanu, alături de P. Cioban participă la înfiinţarea Societăţii de Asigurare „Transilvania”. Succesele firmelor locale e mai presus, însă, mai ales că autonomia fiscală-financiară e o realitate în Oraviţa, din 1905.
Coriolan Brediceanu era membru al directoratului Casei de economii din Căraş iar deputatul de Sasca Montană, Aurel Novac, era membru al directoratului „Oraviceanei”. Cu sprijinul promis de Vicenţiu Babeş, orăviţeanul G. Talescu încercă să pună pe picioare, la finele veacului XIX, o instituţie bancară, profitând de Legea Răscumpărării, Legea XXX din anul 1873. Să amintim că Ilie Trăilă şi P. Corneanu sunt invitaţi, ca reprezentanţi ai Băncii „Oraviceana”, la lucrările consultative de la Pesta, în pregătirea Legii XVII din 11 august 1892, cu privire la reglementarea sistemului bănesc al coroanei K. P. Corneanu, P. Scoffo şi Ilie Trăilă participă în 1898 la „Conferinţa directorilor instituţiilor româneşti de credit” iar orăviţeanul Alexander Peter şi farmacistul Knoblauch sunt prezenţi la un Congres Cooperatist, la Hamburg, în 1910.
Ionel Bota